Cazania din 1643 Cea mai însemnată lucrare a mitropolitului Varlaam, și
în același timp una din cele mai de seamă din istoria vechii culturi
românești, este intitulată „Cartea românească de învățătură la
dumenecele preste an și la praznice împărătești și la svănți mari“ sau
Cazania, apărută la Iași, în 1643. Are 506 file, ilustrate cu numeroase
gravuri, reprezentând scene biblice, chipuri de sfinți la care se adaugă
inițiale înflorate, frontispicii, viniete, podoabe finale. Cartea
începe cu un „Cuvânt“ adresat de Vasile Lupu „la toată semenția
românească de pretutindeni ce se află pravoslavnici într-această limbă“,
arătând că oferă „acest dar limbii românești, carte pre limba
românească, întăiu de laudă lui Dumnezeu, după aceia, de învățătură și
de folos sufletelor pravoslavnici“. Urma apoi un „Cuvânt către
cetitoriu“ al mitropolitului. Din aceste două prefețe se desprinde ideea
unității de neam și de limbă a românilor din Moldova, Muntenia și
Transilvania. Cartea are două părți. Partea întâi cuprinde 54 de cazanii
la duminici, iar partea a doua cuprinde 21 de cazanii la diferite
sărbători. Mitropolitul moldovean și-a cules materialul „din multe
scripturi din limba slavoniască“, arătând în prefață că este „adunată
din toți tălcovnicii Sfintei Evanghelii, dascălii Bisericii noastre“.
Varlaam are meritul că a strâns într-o lucrare unitară vechile cazanii,
care circulau în țările românești în manuscris, traduse din grecește sau
din slavonește, le-a revizuit și le-a dat ca „dar“ întregului popor
român. Cazania a adus un aport prețios la formare limbii noastre
literare, fiind scrisă într-un stil viu și plin de culoare, cu fraze
bogate în comparații pitorești și expresii plastice. Prin conținutul ei,
dar și prin frumusețea graiului, Cartea românească de învățătură a lui
Varlaam a cunoscut o răspândire mult mai largă decât orice altă carte
românească veche, ajungând nu numai în mâna episcopilor și a preoților,
ci chiar a credincioșilor de la sate. Cea mai largă răspândire a
cunoscut-o în Transilvania, unde s-au făcut copii după ea și au avut loc
procese pentru a intra în posesia ei. Considerată de Nicolae Iorga,
drept opera cea mai populară a epocii noastre vechi, ea conține primele
versuri în limba română, intitulate Stihuri în stema domniei Moldovei,
prin care este recunoscut meritul domnitorului Vasile Lupu în tipărirea
cărții. Nicolae Manolescu, în Istoria critică a literaturii române
desprinde următoarele trăsături ale operei: frumusețea limbii utilizate -
vorbește pe înțelesul tuturor, presărând explicațiile cu întrebări
retorice și cu îndemnuri, arta povestirii - este primul nostru
povestitor, înfățișînd țărănește chestiunile teologice.
Lucrare publicată cu binecuvântarea
Preafericitului Părinte
DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
