Adăpostind în spațiul lor nostalgii și reverii, poemele acestei cărți rezumă, de fapt, arhitectura simbolică a ființei, făurită din angoase și idealități, din exasperări sceptice și dileme identitare. Exilat în materialitatea cotidianului, eul își caută reperele instabile ale propriei identități în cuvânt sau în rugăciune, oglindindu-și metamorfozele sinelui în labirintul unui real agonic. Poet singular, prin ambivalențele expresiei și prin avatarurile gândului, Vasile Tudor propune, prin această carte, o selecție riguroasă și, în același timp, relevantă a poemelor publicate de-a lungul timpului, creații literare cu semnificativă miză existențială, etică și estetică. (Iulian Boldea)

Iată-mă umblând

singurătatea

nu mă mai poate uita

și iată-mă umblând

de la un cuvânt

la un alt cuvânt

de la o tăcere

la o altă tăcere

până când ajung o literă

lângă groapa comună

până când umbra-mi

se strecoară-n sine-mi

și piatra mă va-îmbrățișa