Solstitiul cararilor

Protagonista este o natură profund spirituală, metafizică și transcedentală astfel că labirintul creat de Saramago și Pessoa sunt exponentul perfect pentru complexitatea spiritului uman. Evident că Borges nu putea lipsi din această mică, dar splendidă bibliotecă a formării umane. Exemplele biblice, explicite sau sugerate, sunt un fel de axis mundi a protagonistei, idei la care se întoarce permanent pe cărările întortocheate ale vieții, pilde biblice care ne amintesc durere și fericire, simplitate și complexitate. Alegerea, în fond, ne aparține... Solstițiul cărărilor ne poartă din copilărie până la maturitate prin suișuri și coborâșuri, prin cuceriri și renunțări, alternând realitatea cu vis sau doar cu iluzia acestuia, într-un parcurs profund uman, pătruns de greșeală, renunțare, regrete, iubire sau împlinire, neliniște specifice pessoaniene. Voi fi sinceră afirmând că nu poți citi cartea Cinziei ca o delectare. Nu, ea te provoacă la analiză, la reflecție, la interpretare. Citind-o te vei confrunta cu specificul poeziei sale: lipsa titlului, cezura și valuri de metafore. Limbajul este puternic descriptiv, imaginile artistice creează peisaje pe care ochii minți nu pot să nu le recepteze, transpunând cititorul în lumea impresiilor vizuale, olfactive sau dinamice, pe care protagonista le înregistrează ca decor sugestiv al stărilor intime, interioare. Marea este o omniprezență a poemelor Cinziei, confident, sfătuitor sau prieten drag regăsit cu ciclicitate în tumultul existenței. Poezia Cinziei este profund metaforică, încărcată de sugestii și metatextualizări rafinate, imperceptibile la o lectură fugară. Poemele sale trebuie citite pe îndelete, cu disponibilitate spre analiza sufletului protagonistei sau, de ce nu, a propriului suflet. IRINA LUPU