Plimbari cu cainii

O bucată de pâine albă fără sare – darul pe care un scriitor bătrân îl face câinilor lui, tată şi fiu, ca un fel de împărtăşanie după ce la cină o discuţie aprinsă a împărţit lumea în două: iubitorii de câini şi cei de pisici. Plimbându-se cu credincioşii lui prieteni pe splendida stradă romană cu lumini pe cale să se stingă la ferestre unde norocul i-a surâs să locuiască, bătrânul scriitor îşi aminteşte cum a ajuns la Roma ca jurnalist entuziast în anii 1960, slujbele mărunte pe care le-a avut pentru a supravieţui, strania lume a cinemaului, boema plină de fum şi de culoare a lumii artistice italiene, cafenelele din Piazza del Popolo, întâlnirile cruciale din Piazza Navona cu fabuloasa ei fântână, zile de vacanţă în Sicilia, un poet trădat, o scriitoare uriaşă care l-a ajutat să publice primul roman şi o viaţă întreagă în mrejele unui oraş care te copleşeşte cu frumuseţea lui. Un oraş de poveste în care prietenii dispar, iubirile se pierd în noapte, iar la sfârşit nu mai rămâne decât aşteptarea.

„În romanele lui Calligarich, povestea prevalează adeseori asupra atmosferei, ambianţei şi vieţii sufleteşti a personajelor, golani simpatici, femei cu personalităţi puternice, artişti, intelectuali, beţivi notorii. Toate personaje care inspiră o simpatie neîntârziată, începând cu scriitorul nostru «considerabil înaintat în vârstă», care cu o afectuoasă şi lucidă ironie dezmiardă memoria colegilor, femeilor, prietenilor, dovedind capacitatea rară de a recunoaşte bună-voinţa sorţii în situaţii cruciale de-a lungul extrem de interesantei sale vieţi, atât de asemănătoare cu a autorului.“ (LetteratitudineNews)

„Puţini scriitori au reuşit, în puţine pagini, să facă simţit parfumul unei epoci, să schiţeze personaje în multe feluri de neuitat şi să descrie totodată melancolia provocată de trecerea timpului şi nostalgia pentru tinereţea pierdută.” (Il Mattino)

„Un splendid exemplu de naraţiune autobiografică.” (Avvenire)

„O carte de citit, de savurat şi de păstrat în inimă.” (Imbucato Speciale)