Dacă ați deschis cartea și ați auzit deja râsete – nu voci, Doamne ferește! -, aflați că ăsta nu e film. Ar putea fi, totuși, o comedie cu proști, cu mine în rolul principal. Am ajuns într-un punct al vieții în care nesuferitul de Murphy vrea neapărat să îmi demonstreze că legile lui sunt universal valabile. Adică, cine naiba s-ar fi gândit că poți găsi liniștea absolută în mijlocul unei furtuni?

Am auzit că la 30 de ani ești deja matur și responsabil, dar eu sunt mai frustrată decât o căpușă agățată de un cadavru. Fir-ar! Asta n-a sunat bine deloc! Fix ce ziceam! Praf!

Recunosc, uneori par mai împrăștiată decât umplutura de ștrudel și am prostul obicei de a lăsa multe lucruri nespuse, doar pentru a păstra pacea, deși sunt mereu la cinci respirații distanță de a sări la gâtul cuiva.

Când am hotărât să-mi spun povestea, mi-am dat seama că este o idee proastă, dar am decis că îmi plac ideile proaste – se potrivesc de minune cu hohotele de pe fundal. Stați liniștiți, nu-i încă nevoie de o internare la nebuni, e doar Universul care se amuză pe seama mea.

Ce voiam să zic… citiți, zâmbiți, dați mai departe și dacă circumstanțe diverse v-au adus în situația mea, nu disperați, doar așteptați furtuna perfectă.

Cu drag,

Afina Mechia