În ABATOR se taie fericirea în bucăți de plumb depresogene

Preadamiții își pierd în animale ultima fărâmă de credință

Iar în epifania nocturnă a vieții, creaturile își urlă moartea-n chin.

Se atârnă în cârlige ruginite nemurirea ultimei cine de taină

Unde sângele se bea din pocalul abisal al finitudinii eterne

Hrănind infernul presupus al vieții cu carnea veștedă din vid.

În farfurii se gustă dulce, avorturi din comoara conștiinței,

Se gustă oamenii între ei, tăind din sufletele zeilor apuși

Bucăți din frageda necrofilie, unde saliva se scurgea în conflagrații

Și ambrozia de fiere își scaldă înțelepciunea în nihilismul șoptit

Iar în constructul ființei se gangrena un carnivor lihnit de moarte.

Prin minte mai atârnă doar cadavre încolțite de pofta muribundă

Ce umple demonii lăuntrici în faze neuitate ale crimelor pasionale

Sufletul lăsat în sanatoriu, se umple și el doar de-o boală necurabilă

Și în inimă se naște ura infinită din abisul defect al maternității.

Naștem doar fiii morți ai propriei goliciuni transpusă în nulitate

Pierduți în umbra vieții ne ofilim creația avortată în coșciug

Ca niște leșuri transcendente prelinse într-un altar sub flăcări

Iar fericirea absorbită în ABATOR, vomează fierea omului modern."