Cezar Stog e o persoană încarcerată în nostalgie şi prădată de melancolie. Admiră tablourile zugrăvite de sentimentele cândva trăite şi devine criticul de artă care desface linie cu linie peisajele adunate în fiecare moment asumat cu intensitate. Acolo apare eul celuilalt, acel eu căruia i-a construit de fiecare dată un loc potrivit, un loc în care să se regăsească în tot şi el să fie totul. (Liviu Apetroaie)