“În cultura românească, Odiseea s-a bucurat din partea traducătorilor de un mai susținut interes decât cel arătat Iliadei, a cărei primă tălmăcire demnă de acest nume e a lui G. Murnu, tipărită la Budapesta în 1906. Poate pentru că destinată unei mai lesnicioase răspândiri, poate pentru că mai puțin întinsă, Odiseea a ispitit în schimb un mai mare număr de interpreți, începând cu vornicul Alecu Beldiman la începutul veacului al XIX-lea și sfârșind cu Eugen Lovinescu, a cărui versiune – reeditată în mai multe rânduri – a apărut în primă ediție în 1935. Între aceste două limite de timp se situează – în ordine cronologică – traducerea în proză a lui Ion Caragiani, adaptarea versificată a lui Simeon P. Simon, traducerea în endecasilabi a lui G. Murnu și traducerea în hexametri a primelor 12 cânturi de Cezar Papacostea.” D.M. Pippidi