Să te desfătezi cu taifasul, scăldându-te într-un timp creator, când cei mai mulţi dintre noi aleargă după himerele vieţii, mereu în competiţie, accelerând la maximum uitarea, iată adevărata trăire pe care autoarea ne-o face cadou, ca pe un ritual uitat! Iar în risipirea care ne înconjoară, cadoul este unul scump, răscolind amintiri.

Din ce apare belşugul de mărinimie al poetei? Din înţelegerea faptului că a dărui înseamnă grijă de esenţa vieţii celuilalt, iubirea se întoarce înmiit, cu rod, la omul generos. Poeta reinventează existenţa, uneori nedreaptă, alteori ruinată, punându-şi amprenta pe fiecare cuvânt, vers, pagină, cu o dăruire imensă şi necondiţionată şi într-o estetică a sentimentelor respirabilă.

Aşa a rezultat un spaţiu proiectat cu drumuri pe care se întâlnesc feţi şi cosânzene pregătiţi de iubirea totală, letală, paradisiacă. Autoarea îşi arogă toată libertatea de exprimare, pictând cu un penel subţire, în forma de lacrimă, un alt destin. Simplitatea textului transpune cuvintele în păsări, fără aşteptări, doar aşa, fiindcă inima îi e răvăşită de insomnii şi inorogi înalţi. De obicei inima merge cu ochii închişi, lichide păsări curg sibil, dragostea înfloreşte la marginea exoticelor oaze ale plăsmuirilor.

Pentru poetă importantă este salvarea de tristeţile pământeşti, de prăpastia sincerităţii. Nu ne cere să-i citim poeziile, ci propriile noastre suflete iernatice, palpitând în cădere, dar însetate de flori şi ridicări spre stele. Cine descifrează codul secret al plăsmuirii sale va găsi apa, lumina din care curg cuvintele, aripile întinse ale îngerilor scânteind care arată lumii posibilul.