In faţa misterului suferinţei, al plânsului, al durerii din viața omului, noi trebuie să ne pierdem în planul lui Dumnezeu. Pe scurt, despre aşa ceva este vorba. Putem să ne cățărăm cât vrem noi, la un anumit moment însă, trebuie să ne oprim, fiindcă nu avem unde să mergem mai departe. Planul lui Dumnezeu! Dinaintea Lui toate întrebările noastre trebuie să tacă, toate împotrivirile noastre trebuie să înceteze. Trebuie doar să adorăm. Si atunci va ieşi la iveală fericirea. Va ieşi la iveală bucuria, chiar dacă ne aflăm în durere, va reveni speranţa, chiar dacă ne aflăm în întunericul nopţii, va reveni seninătatea, după furtuna tragică şi dureroasă. Și toate acestea se vor întâmpla atunci când ne vom concentra nu asupra eului nostru care suferă, ci asupra lui Dumnezeu care ne mângâie.

− card. Anastasio Ballestrero, carmelitan şi arhiepiscop de Torino

Să privim puțin în jur... toți cei care ne ajută să creștem, să ne maturizăm, acele persoane care ne dau avânt, prin cuvânt și mai ales cu exemplele lor, să fim mai buni sunt... „sfinții”. Și de la ei primim lumină și încurajare. Fiecare dintre noi are acești „sfinți” ai săi care trăiesc aproape de el, îi amintește personal, și se străduiește să îi imite.

În această carte, în schimb, se vorbește despre sfinții canonizați de Biserică, sfinții din calendar, pe care îi amintim în liturghie. Sfinte și sfinți absolut diferiți, care au trăit în secole diferite, foarte adesea vremuri tulburi și dificile pentru Biserică, în diferite contexte profesionale și culturale, cu un „curriculum vitae” uneori nesemnificativ (în ochii lumii), dar toți, absolut toți, având în comun iubirea față de Cristos, „arzând” de dorința de a-i imita exemplul. Trăind în sfințenie, ei au fost o reflexie a luminii sale în timpul și contextul lor de viață.

− Bruno Ferrero