„Liviu Pavelescu scrie despre suflet, despre relaţia cu Dumnezeu într-o formă cu totul și cu totul specială, despre omeneasca stare de revoltă, de împăcare cu sine și cu Cerul, de simbioza dintre libertate, har, credință și iubire. Despre femeia la care visează sau a visat, despre visuri pe care le are sau le-a avut, despre libertatea pe care o dorea sau încă o dorește. Dacă ai întrebări despre toate acestea la rându-ți, drag cititor, vei descoperi răspunsuri în cartea lui Liviu Pavelescu, Îngânduratul pelerin.

Poezia, așa cum o înțelege Liviu Pavelescu, este o recitire a sufletului omenesc în urma relaţiei cu Dumnezeu. Citind, mi-am dat seama ce frumos așază scântei în tot ce trebuie să fie viu, cum ține pe umerii lui dorul Cerului, ce depărtare albă își asumă. Udă cu lacrima lui zâmbetele cuvintelor ce-i luminează Calea. Poezia devine prin intermediul lui Liviu Pavelescu singurul adăpost posibil. Poate că aceasta e cea mai frumoasă definiție.”

Loreta Popa