„Alexandru Macedonski a rămas și va rămâne în istoria literaturii române, deopotrivă, ca «poet al Nopţilor și al Rondelurilor», deși întreaga lui operă, inclusiv cea în proză, are numeroase virtuți de expresie artistică înaltă și inedită, de un lirism tulburător, reușind fuziunea tradiției cu modernitatea, lucru de care cititorul se va convinge pe măsură ce se va apropia de ea cu onestitate.” Ion Munteanu

„Câteodată, din încordarea nervoasă, scăpărau ca niște fulgere de lumină ciudată ce șerpuiau întunerecul. Dar reacțiunea ce se ivea nu întârzia să reazvârle totul în întunerec. Unul după altul, groase straturi de neguri i se grămădeau în ochi, îl apăsau – valuri înăbușitoare. Plămânii nu i se mișcau decât cu greutate. Aerul, nemaifiind dilatat de lumina soarelui, se strângea, era plumb, iar din întunerecul ce stăpânea odaia nu se mai desprindea decât o desăvârșită tăcere de idei: cea care era și în Thalassa. Căci singură lumina este în adevăr graiul viu cu al cărui ajutor Dumnezeu vorbește oamenilor, făcându-i, la rândul lor, să-și vorbească între dânșii.” (fragment din proza scurtă „Noaptea de argint”, Capitolul „Două nocturne macedonskiene în proză”)