Vremea in care s-au facut primele incercãri de innoire a formelor... a fost penultimul deceniu al veacului XIX, iar cel dintâi arhitect, care a incercat sã opună eclectismului cosmopolit al arhitecturii acelei vremi opere noi in ale cãror forme se afirmau trasaturi specific nationale, a fost Ion Mincu. .
Opera lui lon Mincu reflect de bună seamã - ca opera oricărui creator de talent - numeroase contradictii caracteristice epocii sale. Este de refinut faptul că spre deosebire de alti arhitecti, el n-a devenit un rob al manierei deprinse pe băncile scolii. Academismul si eclectismul, care stăpâneau mintile multor arhitecti din Franta si din alte fãri la sfarsitul veacului trecut, pe Ion Mincu nu l-au tentat. La baza conceptiei sale a stat ideea că dezvoltarea artei de a construi trebuie, desigur, sa se sprijine pe exemple clasice apartinând patrimoniului vechilor arhitecturi si a respins categoric eclectismul. In spiritul acestei conceptii, noul in arhitectura nu se bazeaza pe ruperea continuitatii unui stil, ci reprezint o crestere fireascã, o reluare pe un plan superior si o prelucrare corespunzatoare unor noi programe si cerinte sociale a elementelor si formelor acumulate anterior...
Dacă munca inceputa de Ion Mincu n-a putut fi dus mai departe, cu rezultate mai bune, de fostii sai elevi crescuti in scoala abia intemeiata de la Bucuresti, in schimb ideile sale au prins radacini si alti câtiva arhitecti - printre care Petre Antonescu, Nicolae Ghica-Budesti si Cristofi Cerchez-, instruiti ca si Ion Mincu in scoli straine, dar insufletiti de acelasi ideal, au incercat si, gratie talentului si pozitiei lor realiste, intelegerii juste a functiilor utilitare primordiale ale arhitecturii, precum si unei cunoasteri mai adâncite a patrimoniului vechii arhitecturi românesti, au izbutit sã faca un pas mare mai departe.
Acad. Grigore lonescu