Iubitelor mele prietene

Iubita noastră prietenă,

Îți dedicăm această carte, acum într-o ediție revizuită și adăugită, pentru că ne dorim să trăiești toate bucuriile și tristețile vieții alături de noi, cele care simțim aceleași emoții ca și tine. Ți-am pregătit o carte a sufletului, care să îți fie călăuză în vremuri tulburi, dar și în vremuri în care simți că ai lumea la picioare. O carte care te va ajuta să te cunoști mai bine, să găsești adevăratul sens al iubirii, care să te învețe că viața nu-i altceva decât un carusel de emoții, ce te urcă și te coboară, oferindu-ți uneori și apusuri de nedescris, dar și ploi reci. Toate merită privite cu ochi senini.

E timpul să iei puțin din sufletul nostru și să-l așezi lângă al tău. Tu ești cea mai bună prietenă a noastră.

Visatorii nu mor niciodata

Unele existențe par a fi desprinse dintr-un tablou pictat în culorile nopții. Altele par extrase din ilustrații colorate viu, țipător, scandalos, pătimaș și neîmblânzit. Sunt vieți care străpung parcă monotonia unei ere digitale și rămân ancorate în sufletele noastre. Astfel de existențe duc visătorii, ființe fragile și totuși imposibil de frânt, pe care autoarea le surprinde cu atâta căldură și naturalețe, încât, citindu-le, propriile noastre visuri par să capete o viață a lor, una nemuritoare, independentă de noi și de legile noastre.

Visătorii nu mor niciodată este mai mult decât un volum de eseuri – este un vis lucid, un soi de reverie sperată a fi într-un sfârșit vindecătoare, cu neastâmpăr și abnegație, cu freamăt și emoție. Este o îmbrățișare caldă a sinelui imperfect, care pendulează între lumi și între stări ale sufletului.

Binecuvantate ne fie dorurile

Binecuvântate ne fie dorurile este, înainte de toate, o colecție de doruri, trăite și suferite, pe care autoarea le așază sub lentila pătrunzătoare și capricioasă a societății și a cutumelor ei, bune sau rele deopotrivă.

Este o radiografie pe suflet deschis care ne amintește că dorul, în esența sa, nu este o lipsă, ci o reîntregire a sinelui cu reminiscențe ale celor îndepărtați, apropiați, imperfecți, minunați, ridicoli uneori, loviți de soartă sau buni ca pâinea caldă. Binecuvântate ne fie dorurile de oameni, pentru că ele ne amintesc cine am fost, cine suntem și cine putem deveni.