Atmosferizarea reprezintă, esenţialmente, o erotizare a discursului, puternică, intensă, cu o tentă romantică şi expresionistă. Invocarea iubitei e făcută, în ciuda tandreţii, candorii sugerate, cu o anumită senzorialitate împinsă în extrem, cu sensiblerie afişată. Ea ţine de ceva nelămurit, inefabil, de „un nu ştiu ce” şi „un nu ştiu cum”, de foc lăuntric cu ţâşnire necontrolată, de gheizer în erupţie vaporoasă.
Totuşi, multe din poemele sale sunt inspirate, înfăţişând o ars amandi, conturată cu graţie şi o complexitate rară a stărilor adunate într-un acord unic sentimental într-un mixtum compozitum afectiv: Constantin Marafet reuşeşte să se angajeze într-un spaţiu stăpânit de aer ce constituie un univers al întâlnirii pământului cu cerul, al suflului, despre care chinezii spun că este un principiu al fiinţării, al purităţii, un univers pătruns de mirajul unui punct suprem, care este Polul Nord.
Acad. Mihai CIMPOI