„Ce roman splendid a scris Ioana Bâldea! Singurătatea genială a lui Johannes Schell, emigrat din România comunistă pentru a deveni un superstar academic mondial și un scriitor iubit pe toate continentele, contrage în ea o enormă forță umană. Însă admirabila artă a Ioanei Bâldea a știut să nu fie interesată atât de geniul lui Schell (deși atât de convingător expus), ci de nevoia lui disperată de a ieși din singurătate – de încercarea lui, întinsă pe o viață întreagă & mereu eșuată, de a aduce lângă el o altă ființă umană. Unica ființă care, pentru el, dă realitate lumii. Singurătatea lui & singurătatea ființei abandonate în România comunistă sunt cei doi poli electrici ai romanului. Iar între acești doi poli, frazele minunate, delectabile ca niște artefacte & totuși mereu atât de funcționale ale Ioanei Bâldea descarcă o tensiune electromagnetică în care încape totul: macroistoria secolelor 19 și 20, ba chiar și primele două decenii din 21, cu literatura & muzica lor, microistoria comunității săsești din Transilvania, microistoria cutremurului bucureștean din ʼ77, câini imaginari și păsări elefant, frați Grimm și neveste Grimm, basme germane și fabule chinezești. Și, peste toate, atât de multă frumusețe. O bucurie de carte.“ RADU VANCU

„Învăluită în mănușa de catifea a basmului, Istoria – o deloc hegeliană înșiruire de accidente, înșelătorii, meschinării și cupidități fără finalitate – aruncă încoace și-ncolo câteva generații de femei, a căror îndârjire și delicatețe fermă reușesc să le asigure o coeziune imposibilă. Aceeași delicatețe de sabie japoneză se găsește și în învelișul stilistic al romanului: în pendularea lui narativă între Lumea Veche și Lumea Nouă, reușește să ascundă duritatea Realpolitikului și cea a relației dintre bărbați și femei sub ceața magică a cadenței basmelor. Ioana Bâldea Constantinescu a scris un roman complex, poliedric, matur și de o sensibilitate asumată, cu totul atipic peisajului literar românesc.“ BOGDAN-ALEXANDRU STĂNESCU

În cartierul evreiesc al Bucureştiului, pe lângă un imobil galben, scorojit în eleganţa lui interbelică, se plimbă în fiecare zi un domn vârstnic şi cocker spanielul lui auriu. De peste drum, din spatele unei ferestre, drumurile lor sunt urmărite de micul Sebastian şi de părinţii lui. În jurul casei galbene, Castelul, cum e numită în cartier, anotimpurile, hortensiile, chipurile şi lumea se schimbă, iar promenada lui Hanno şi Spatzi rămâne singura ancoră de firesc într-un timp care nu mai este la fel. Una dintre legendele care explică prezenţa saşilor în Transilvania este Flautistul din Hamelin, culeasă şi transformată în basm de Fraţii Grimm. În Strasbourg-ul anului 1518, în mod inexplicabil, mai mulţi oameni dansează până mor de epuizare, într-o fervoare fatală, cunoscută drept „epidemia dansului“. Castelul galben din cartierul evreiesc le adună pe toate şi le leagă istoriile precum notele pe liniile unui portativ. Iar Hanno, Martha, Clara, Liese, Hanne, Sebastian şi chiar şi Spatzi se pun fiecare la locul lor, într-un „Bruder Jakob“ care curge ne încetat. Chiar şi când cartea s-a terminat de mult.