In opinia mea, comunicarea poate fi vazuta ca o masca a fiecaruia dintre participanții la discuție. Ea ne poate fi scut, dar ea ne poate fi și arma.

Sunt oameni care, atunci cand aleg sa vorbeasca, parca deseneaza pe fața celor care-i asculta crampeie din liniștea serilor de vara și in același timp exista voci care, doar atunci cand le auzim, fara sa ne ostenim sa le deslușim prea bine mesajul, aduc asupra chipului nostru vantul și ploaia.

Daca ar fi sa parafrazez un vechi proverb romanesc, aș numi comunicarea drept brațara de aur a „meseriei” de a relaționa. O comunicare potrivita poate pune capat unui razboi dintre doua state, poate transforma o amenda de circulație intr-un banal avertisment și tot ea poate naște in doar cateva momente prietenii ce dureaza preț de o viața.

Tot ce s-a petrecut nefericit de-a lungul istoriei indepartate sau recente a omenirii nu a fost decat produsul unei comunicari slabe in conținut. La nivel micro, aș avea curajul sa afirm ca majoritatea familiilor care s-au destramat au facut-o tot din aceasta pricina.

Intr-o era a robotizarii, in care emoticoanele au inceput sa ia locul cuvintelor, iar mesajele vocale, al bilețelelor de pe frigider, consider ca cel mai mare pariu al nostru este sa pastram vie și intacta aceasta energie cu care Universul ne-a inzestrat puțin mai mult decat pe celelalte ființe ale Pamantului.

Ioan Laurențiu Vedinaș