Tramvaiul 13

Iatal pe Constantin Arcu, poate cel mai mare calator din istoria literaturii romane, revenind la vechea lui dragoste, romanul! Structurat pe capitole dense, extrem de bine inchegate, care au o asemenea autonomie incat ar putea fi citite si ca nuvele independente, romanul pare a promite a fi o distopie intr-atat de infricosatoare sunt semnele unei misterioase pandemii care pune stapanire pe umanitate, o umanitate vulnerabila indeosebi in zona senectutii, pentru care se cauta solutii dintre cele mai aiuritoare. Pe masura ce lectura inainteaza, senzatia e mai, degraba, de satira cu tuse de vizionarism, care ii vizeaza indeosebi pe cei care au incercat sa profite de pe urma acesteia. Foarte bine sunt creionate personajele centrale, dar memorabil e portretul Americanului, personaj secundar care iti ramane in memorie ca prototip al carcotasului cunoscator al tuturor dedesubturilor unor situatii aparute pe un traseu existential care se largeste pe nesimtite la nivel social global. Intr-o nota de ironie fina si umor, adeseori negru, apare grupul de pierde vara de la birtul La ultimul banut. De altminteri, scriitura limpede, transanta, care manipuleaza subtil intertextul si ia, pe alocuri, turnura de zicere memorabila, pare a fi populata in buna parte de oameni de prisos, care ar putea disparea, ba chiar s-ar cuveni sa dispara, lasand locul liber pentru cei in putere, desteptii cu initiativa. lar surpriza din final, cand autorul devine el insusi personaj, e, neindoios, colosala. Un roman de zile mari, a carui lectura are, cu adevarat, virtuti vindecatoare.

Mircea Petean