Aproape o mie de chipuri

De la un moment la celalalt, personajul se desprinde din mijlocul celor „o mie de chipuri" care luneca, impreuna cu tot bagajul lor trecator, in banale repere ale memoriei, in vagi simboluri rămase in nemiscare. Nici nu exista personaje secundare in poveste, de vreme ce ele sunt doar reflectarea constiintei in alteritatea necesara devenirii proprii. Nicolai le-a pe-trecut pe toate si alege intoarcerea, doar ca se întoarce cu drumul lui cu tot, care devine din mijloc scop al existentei. Drumul se aduna cu totul in constiinta, acolo unde e si celalalt, si Daimonul. Risipire si realcatuire. Caderea in lume, haosul si nevoia de ordonare, apocatastaza ca ideal. Zonele acestea de analiza psihologica au darul de a individualiza intreg continutul constructiei romanesti. Citim Lus Ursu.

Liviu APETROAIE