Când vorbim despre faptul că nimic nu se poate vedea fără iubire și că trebuie să iubești, prin urmare, și Biserica pentru a o cunoaște, mulți devin astăzi neliniștiți. Nu este iubirea opusul criticii? Și nu este ea până la urmă pretextul celor de la putere, care vor să elimine critica și să mențină lucrurile așa cum sunt în favoarea lor? Oare îi slujim pe oameni liniștindu-i şi menajând ceea ce este, sau îi slujim ridicându-ne mereu împotriva nedreptății înrădăcinate şi împotriva greutății structurilor pentru oameni?

Acestea sunt întrebări de foarte mare anvergură, care nu pot fi examinate în detaliu aici. Dar un lucru ar trebui totuși să fie clar: dragostea adevărată nu este nici statică, nici necritică. Dacă există vreo modalitate de a schimba pozitiv o altă persoană, este doar iubind-o și ajutând-o să se schimbe pe încetul din ceea ce este în ceea ce poate să fie. Ar trebui oare în cazul Bisericii să fie altfel?