„Pe când eram foarte mică, bunica îmi recita din când în când, seara, la culcare, o poezioară de o strofă, în care personajele principale, întruchipate ghiduș de ea cu palma răsfirată în aer, erau degetele de la o mână. Ce încântare putea fi să o urmăresc! Am încercat să readuc poezioara în prezent, îmbogățind-o cu noi aventuri ale acestor personaje atât de însemnate. Nepoții mei de câțiva anișori o ascultă fermecați, la început cu ochii măriți de mirare și apoi, din ce în ce mai mici, pe măsură ce lunecă încet în somn.“ — GABRIELA TABACU