Va veni cândva un mare împărat care va salva lumea, spune mereu un păstor bătrân. De unde știe asta? Poate de la bătrânii dinaintea lui, care spuneau și ei ce-și mai aduceau aminte din vorbele înțelepților din vechime. Ceilalți păstori nu-l cred pe bătrân și-l iau în râs. Ehe, de când o tot spune bietul moș pe asta cu împăratul… Și degeaba! Bine ar fi, nimic de zis, să vină un mare împărat și să arunce cu bogății în stânga și-n dreapta, că mare nevoie ar avea și ei, niște păstori săraci. Că dacă nu să aducă bogății, de ce-ar veni împăratul acela, sau, cum îi spune bătrânul, Mântuitorul?

Bătrânului păstor nu-i pasă prea mult de vorbele celorlalți. Așa vorbesc oamenii de când e lumea. Însă îl doare că nici nepotul său nu e prea încrezător. Îl întreabă mereu pe bunic cum va fi acel mare împărat. Copilul nu și-l poate imagina decât cu coroană, sabie și mantie – ca un împărat din povești, cum altfel? Iar gândul îi stă și nepotului tot la aurul și argintul cu care, fără îndoială, acel împărat îl va răsplăti pentru cât de frumos știe să cânte la fluier. Și dacă marele împărat nu va fi așa cum își închipuie el, plin de bogății? îl întreabă bătrânul pe nepot. Îi va mai cânta? Nici vorbă, răspunde copilul.

Într-o zi, vorbele bătrânului păstor se adeveresc. Undeva, într-o iesle, la marginea unui oraș numit Betleem și sub lumina strălucitoare a unei stele cum nu s-a mai văzut vreodată, se naște un copil. Bătrânul și nepotul său se duc să-l vadă. Locul e sărăcăcios, iar părinții copilului sunt oameni simpli. Va cânta băiatul ca să aline plânsul copilului? În inima sa, știe deja răspunsul.

Frumoasa poveste a micului păstor și a cântecului său nu este numai despre Crăciun. Poate e bine să gândești cu capul tău și să înveți mai degrabă de la cei care știu multe, ca bunicul înțelept al băiatului, și mai puțin de la cei care vorbesc fără rost și sunt cu gândul doar la bogății trecătoare. Urmează-ți inima și vei găsi mereu drumul cel bun.