Această carte este, mai degrabă, un eseu teoretic despre „neînfrânții” mărturisitori de la penitenciarul Aiud, din perioada „reeducării” prin „vorba bună”, dintre anii 1961-1964, decât o radiografie istorică sau deterministă a universului carceral. Am încercat să surprind mecanismele filosofice, spirituale și morale ale refuzului celor câțiva prizonieri anticomuniști care nu au acceptat „pactul faustic” propus de comandantul penitenciarului și corifeii regimului comunist. M-am aplecat către resorturile interioare ale prizonierilor, care au preferat să devină mărturisitori ai credinței și libertății, dar care au supraviețuit și nu au murit uciși, ca martiri sau mucenici, în temnița comunistă.

Mărturisitorii au refuzat „colaborarea cu răul”, știind foarte bine că vor fi supuși presiunilor temnicerilor sau sistemului și vor fi condamnați la o viață de marginali de la periferia societății după eliberare. Parafrazând o sintagmă specifică războiului rece, ei au ales libertatea. Dar acea libertate aleasă de mărturisitorii de la Aiud nu era materială, ci una profundă, morală și de credință. Față de martiri și mucencii îngropați în Râpa Robilor, mărturisitorii au supraviețuit pentru a depune mărturie istoriei despre mecanismele insidioase și perfide ale răului. Despre cum au supraviețuit ei în adevăr, refuzând compromisul, am scris în această carte.

Ionuț Țene