Dumnezeu l‑a creat pe om din infinita Sa dragoste, me­nindu‑l fericirii veşnice. Dar fericirea nu poate exista fă­ră dragoste. De aceea se aşteaptă din partea omului dra­gos­te faţă de Dumnezeu, potrivit poruncilor sfinte; dra­gos­te din toată inima, din tot sufletul şi cu toată puterea, pen­tru ca prin această dragoste, pornită din inimă, omul să se ataşeze de Dumnezeu. Domnul este Iubire, iar prin iubire omul trebuie să do­bân­dească asemănare cu Dumnezeu, fiindcă numai prin iu­bire poate deveni fiu al lui Dumnezeu după har; iar da­că Îi va deveni fiu, poate deveni şi moştenitor al Împărăţiei cerurilor.
Dacă vom crede în Dumnezeu cu ini­ma, ca în Creatorul şi Dătătorul‑de‑viaţă, vom simţi că vi­a­ţa noastră şi cele ce îi sunt de trebuinţă ne sunt dăruite de Dum­nezeu. O asemenea credinţă vie ne poate aduce în ini­mă pace, nădejde, bucuria descoperirii unei mari şi uni­ce co­mori şi a libertăţii sub acoperământul atotputer­ni­ci­ei lui Dum­nezeu. Dacă avem credinţa nestrămutată că uni­cul izvor care ne dă viaţă este Dumnezeu, Creatorul şi Pro­niatorul nostru, dacă vom nădăjdui că, din mila şi bu­nă­tatea Sa, nu vom rămâne în afara Împărăţiei Sale ce­reşti, spre care tindem cu toată inima, dacă Îl vom iubi pe Dumnezeu mai mult decât propria noastră viaţă (întrucât aceasta Îi aparţine, este un dar al Său), vom fi fericiţi şi vom avea chezăşia Împărăţiei lui Dumnezeu.
Pr. Petru Serioghin