În acest eseu încercăm să abordăm problema raportului dintre acţiunea umană (praxis) şi tradiţie, pornind de la concepţia dualistă asupra istoriei fundamentată pe o metodologie sintetică, metafizică şi dialectică deopotrivă.

Analiza noastră începe de la studierea relaţiei dintre om şi natură, înţeleasă ca element central al devenirii posibile a structiurii duble a societăţii, în cadrul căreia se desfăşoară dinamica relaţiei dialectice dintre praxis şi tradiţie. Încercăm să surprindem aici raportul istoric dintre om şi natură, dintre spirit şi materie, în toate aspectele sale dorind prin aceasta să întrezărim un sens al devenirii sale.

Următorul capitol, despre dubla structură a societăţii urmăreşte diacronic şi sincronic modul în care se presupun reciproc şi interacţionează cele două ansambluri de relaţii care formează societatea umană: structura socio-culturală şi structura politică şi juridică.

Pornind de la acest context continuăm, în cadrul aceluiaşi capitol, analiza raportului dintre acţiunea umană (praxis), înţeleasă ca unire a spiritului cu materia aflate permanent în consens sau conflict, şi tradiţie, concept pe care îl utilizăm aici în accepţiunea sa cea mai largă, ca experienţă a popoarelor transmisă din generaţie în generaţie.

Paralel cu această relaţie, pe care noi o considerăm chintesenţa istoriei socio-culturale, construim şi o istorie foarte sintetică a ideologiilor politice pe care o vedem ca un proces a cărui finalitate posibilă poate fi, în opinia noastră, evoluţia către centrismul ideologic, în forma sa totală, absolută sau, în scenariul mai pesimist, spre o nouă formă de totalitarism generat de actualele tare ale societăţii contemporane.

În ultimul capitol propunem o viziune nouă, dualistă în formă şi metafizică în conţinut, asupra rolului egal al elitelor şi al maselor în procesul creării Istoriei, pe care o considerăm un rezultat al activităţii comune a acestor două categorii social-istorice, prin praxis-ul şi tradiţia pe care acestea le desfăşoară şi le conservă sau le asigură o devenire de la simplu la compex, îmbinând condiţionalitatea istorică şi activitatea conştientă, subiectivă.

Tot aici, în acest ultim capitol al eseului, dorim să identificăm, în strânsă legătură cu tema eseului şi în măsura posibilităţilor pe care ni le îngăduie mecanismul extrem de complex al procesului de creştere a complexităţii societăţii, misiunea istorică pe care o au elitele şi masele în actualul context social-politic mondial şi, în perspectivă, în viitorul posibil al devenirii Omului.

Lucrarea de față tratează în profunzime traseul sinuos al istoriei, oferind argumente raționale curentului centrist exprimat prin praxis și tradiție, tradiția ajungând să fie o rezultantă, de fapt, a praxis-ului care a concentrat, prin eliminarea aspectelor neesențiale și dăunătoare din viața oamenilor, valorile creatoare în lanțuri evolutive. Sunt amintite și susținute idei conform cărora arta, ca formă de cunoaștere, dezvoltă și înfăptuiește coeziunea comunitară, precum și impactul catastrofal al intervenției omului în echilibrul naturii prin defrișări necontrolate, industrializare excesivă, ori modificări genetice.

Apreciez ca notabilă ținuta științifică a lucrării și meticulozitatea alcătuirii acesteia.

Marius Mărăcinescu, membru U.Z.P.R.