Regele hotilor

Printre canalele întortocheate şi aleile cețoase ale Veneţiei îşi duce veacul o bandă de copii fugari, hoţi de buzunare. Şeful şi protectorul lor e Scipio, un puşti mascat care-şi spune Regele hoţilor. Prosper şi Bo, doi frați rămaşi orfani, se refugiază în sânul familiei de strengari. Într-o sală de cinematograf abandonată, toți se simt liberi de constrângerile adulţilor care-i vor dresați.

Nici leii înaripați ai Veneţiei nu par să-i mai apere pe copii odată ce le ia urma înţepata Estera, mătușa lui Prosper și Bo. Totul se transformă într-o cursă cu prefaceri, deghizări, dezvăluiri, iar personajele și cititorii alunecă pe canalele labirintului venețian spre un carusel vrăjit, în care vârsta copilăriei și cea adultă se contopesc.

Cartea clasică a Corneliei Funke ridică o problemă mereu actuală: cum pot adulții proteja copiii, dându-le totuşi libertatea de care au nevoie pentru a se dezvolta.

„Lumea adulților le e adesea ostilă copiilor din cartea Corneliei Funke. Rigiditatea ei îi strivește. Cel mai afectat de lipsa de căldură a părinților e Scipio, Regele hoților. Deși acasă are parte de lucruri materiale și privilegii la care restul copiilor din bandă doar visează, se simte fie ignorat, fie neacceptat. Părinții lipsesc adesea de acasă, iar când sunt acolo își doresc ca Scipio să se comporte «ca un câine dresat». Nu e de mirare că, dintre toate personajele care se deghizează în carte, Scipio e singurul care simte nevoia să poarte mereu o mască pe față când iese din casă: cea a unui hoț neînfricat, liber, care nu are nevoie de adulți...

Povestea țesută de Cornelia Funke oglindește spațiul venețian: e bogată, plină de întorsături, surprize și umor. O carte în care ruinele și strălucirea, realul și magia sunt dozate cu multă grijă. Deși aventurile personajelor sunt presărate cu detalii scânteietoare iar finalul le rezervă o surpriză vrăjită, magia nu șterge nevoile și năzuințele reale ale copiilor.” Irina Georgescu, redactor Arthur