În versurile Marilenei Șerban cititorul devine spectator la o metamorfoză a ideilor care înfloresc văzând cu ochii și se coc asemenea fructelor, devenind în acest fel o prelungire livrescă, meditativă, a gândurilor și trăirilor autoarei. Reflecția poetică a acestora, firimituri căzute parcă din cer de la ospețele ținute în panteonul universal de zeii poeziei, își trage rădăcinile dintr-un filon suprarealist, dar și dintr-un ideal de libertate artistică exprimată nu numai de bogăția metaforei, ci și de împlinirea menirii poeziei în esență. Pentru că aceasta înseamnă mai mult decât înșiruire de cuvinte și creare de imagini – e dans, e zbor, e o întoarcere acasă a scânteii de divinitate care mocnește în fiecare dintre noi, neobosită de fiorul căutării simțirii.

Mihai Criste,

artist plastic