Calaretii rasei

Moloc și Daron, doi zdrahoni, doi cartofori puși mai tot timpul pe gâlceavă, veșnici mușterii ai crâșmelor deocheate din Iad, primesc o misiune secretă din partea lordului Kaneki, un prinț al Întunericului – Scaraoțchi însuși dacă e să ținem cont că, printre altele, Kaneki colectează sufletele păcătoșilor – și anume să fure dintr-o mânăstire-fortăreață situată în lumea a doua, lumea oamenilor, un Toiag care ascunde toată cunoașterea omenirii.

Așa începe Călăreții rasei, romanul autoarei Anamaria Borlan, nume apărut ca „Best SFF writer, Romania”, pentru „The Blue Wing fantasy saga, conform „File 770 Mike Glyers news of science fiction fandom”.

Misiunea lui Moloc și Daron nu este însă una simplă. Eternul din Raiul veșnic luminos dorește la rândul său Toiagul în cauză, motiv pentru care trimite către aceeași mânăstire-fortăreață o armată de îngeri călări pe dragoni de vânt. Și, ghici ce?, nici oamenii nu stau cu mâinile în sân. Tenentul Nag, în fruntea unei oștiri numeroase, a pornit de asemenea într-o expediție al cărui scop este capturarea Toiagului.

Îngeri, oameni și diavoli se vor întâlni pe același tărâm, escaladând același munte pe al cărui vârf – tot timpul înzăpezit – se află o mânăstire și o mână de călugări-războinici, a căror misiune este protejarea cu orice preț a toiagului.

Aventura este la ea acasă în „Călăreții rasei”, un roman în care, de la început și până la sfârșit, Anamaria Borlan nu slăbește ritmul. Răsturnări de situație, eroi devenind lași și lași devenind eroi, diavoli comportându-se ca îngeri și îngeri purtându-se mai rău decât diavolii, viteji însoți de lupi, șamani, vindecători, cititori în stele, toți sunt prezenți în intriga romanului, excelent construită într-un fantasy de cea mai bună calitate, cum este cartea de față.