Folosim adesea termenul „maniheism”, dar oare cât ştim despre cel de la care provine? Dedicat istoriei lui Mani, romanul Grădinile luminii evocă parcursul unui personaj uitat, care a fost pictor, medic şi filozof în Mesopotamia sasanizilor şi care a oferit, în secolul al III-lea d.H., o viziune profund umanistă şi îndrăzneaţă asupra lumii. Credinţa propovăduită de acest gânditor fascinant încearcă să le înglobeze pe toate celelalte, proclamând existenţa unui Dumnezeu unic, în numele căruia Mani pledează pentru dreptatea universală, abolirea castelor şi, mai presus de orice, toleranţă. Numit de chinezi „Buddha al Luminii”, iar de egipteni „apostolul lui Iisus”, Mani a fost urmat de numeroşi adepţi, dar şi prigonit pe măsură şi a avut parte de un sfârşit de martir. Să nu uităm că de la maniheişti se reclamă, o mie de ani mai târziu, catarii, albigensii, bogomilii, văzuţi ca sectari şi prigoniţi cu înverşunare şi mai ales cu ură, o ură religioasă care şi astăzi, sub alte întruchipări, face atâtea victime…