Acum cateva luni s-a stins un poet foarte tanar si foarte necunoscut. Ziarele, atat de grabite sa descopere fapte diverse, nici macar nu i-au inregistrat moartea. Adevarat ca moartea aceasta n-a prea fost senzationala. Un om si-a curmat viata in clipa cand a inteles limpede ca, intre el si oamenii spre care nazuise din toate adancimile sufletului sau, s-a deschis o prapastie – atata tot. Ce poate sa insemne moartea unui om in vremea atator batalii inversunate in care se topesc zilnic mii de vieti? S-apoi moartea insasi nu e dureroasa; ingrozitoare este numai calea pana la ea. Caci pe calea aceea se spulbera sperantele, sangereaza inimile, se sfasie sufletele…
In urma poetului mort de bunavoie a ramas un teanc de file stropite cu sange. Le-am rasfoit din curiozitate. Pe urma am citit cu luare-aminte. Era povestirea unei agonii zbuciumate, zvarlita pe hartie intr-o graba infrigurata, in ultimele ceasuri ale scriitorului...