Memoria gazelei, sintagma care dă atât titlul volumului cât și al primei secțiuni, inspirată autorului de vizionarea unui documentar TV, este o metaforă ironică referitoare la unul dintre simptomele criticii contemporane românești și nu numai: amnezia ca mecanism psihologic de protecție, dar și ca sursă de vulnerabilitate (e vorba, desigur, de amnezia culturală). În continuarea mai vechiului studiu despre T.S. Eliot, pe care l-am menționat, în care denunța fenomenul de „tabloidizare” a unei bune părți a criticii academice britanice și americane, în care se combinau „metodic” biografia, psihanaliza și marxismul (rezultatul fiind „o struțo-cămilă ridicolă și, deopotrivă, periculoasă”), Viorel Ștefănescu își menține pledoaria pentru un demers critic centrat pe literaritatea operei.

George Ardeleanu