Calea transmisiunii orale a Tradiției practicată cu asiduitate în Francmasonerie i‑a generat acesteia un aspect proteiform greu de înțeles și evaluat chiar de către mulți dintre membrii săi. Sunt rela­tiv puțini aceia care înțeleg și pot explica coerent, fără un îndelung exercițiu de lectură și înțelegere, ce însemnă regularitatea și ce este recunoașterea, cum și de ce au luat naștere și funcționează diversele rituri și ritualuri, cum și în ce manieră se exprimă suveranitatea masonică pe un anumit teritoriu, care este semnificația gradelor și a diverselor formule de adresare folosite în diversele ritualuri etc.
Devine astfel limpede că inițierea nu ține loc de învățătură și că este nevoie de studiu metodic, că rolul magistrului nu este unul epuizat odată cu avansul în domeniul informațiilor furnizat de inter­net și mass‑media, că Francmasoneria nu este o religie care oferă mân­tuire colectivă adepților ei, după cum gradele în Franc­masonerie sunt în esența lor grade de cunoaștere și doar atât, că drumul fiecăruia dintre adepții ei este unul pur individual, parcurs însă cu sprijinul dezinteresat al celor aflați aproape de el în lucrările lojei. Eudaimonia joacă și ea un rol important alături de dimen­siunea ezoterică în viața și activitatea lojilor.
Desigur, activitatea caritabilă este o componentă viguroasă care marchează prezența Franc­maso­neriei în societate și se poate afirma, fără teama de a greși prea mult, că ea precede cumva in nuce ideea statului bunăstării generale, sistemul actual de „plase de siguranță” oferite membrilor diverselor societăți ale lumii, ca și o doză sesizabilă de cosmopolitism fecund.