Datoria

Mă numesc Laura Ghica și sunt fiică de boier. Tatăl meu s-a îngrijit cu generozitate de educația și bunăstarea mea până când vremea schimbării i-a destrămat toate planurile. Cine și-ar fi închipuit că marele boier Ghica Manole, vărul Domnitorului Grigore Ghica, deținător de moșii și case în Iași, dar și în zonele din apropiere, ar ajunge să fie datornic? Oricâte moșii ar fi vândut, datoria nu avea să dispară. Vâltoarea împrejurărilor m-a obligat să preiau controlul asupra averii tatălui meu și să cunosc, cu regret, adevărata față a societății pe care o admiram în adolescență.

Valea Muntelui este zestrea pusă deoparte de tata pentru mine. Este moșia din Comănești pe care n-am avut niciodată curiozitatea s-o văd până când acel bărbat, mare comerciant de păcură, a cumpărat-o cu ușurința cu care un copil își cumpără o acadea. Mândria lui, răzbunarea mocnită și fierbințeala din privire, toate am încercat să i le potolesc, mânată de destinul care mi-a împletit cărarea cu a sa. Alături de el fiecare clipă e o provocare, o luptă între responsabilitate și pasiune, o dispută pentru dreptul la o viață demnă și asumată.

Iubirea a dat buzna în inima mea cu îndrăzneala unui sărut în mijlocul uliței, apoi și-a revărsat în talazuri pasiunea și-am fiert în clocotul spumei ei. Acel bărbat cu ochi de păcură mi-a descătușat adevărata esență a sângelui meu, m-a împins să îmbrățișez viața și să găsesc străluciri de diamante în ochii înlăcrimați ai țăranilor. Acel bărbat m-a făcut să înțeleg care era, de fapt, adevărata mea datorie.