Miridele frumusetii

Cât de frumoasă devină singurătatea nesfârșită când este însoțită de rugăciune! Ceasurile se duc, unul după altul, ca și cărțile de joc, iar tu înaintezi de mână cu iubirea către plecarea plină de răcoare. Toate s-au încheiat! Ești dator tuturor. Până și obiectelor. Printr-o minunată procedură, fină și cu acrivie, precum o țesătură lucrată la războiul de țesut, toți și toate te ajută să-ți ridici greutatea patimilor. Și amara decojire seamănă cu o intervenție plină de ușurare a mâinilor milei. Mă rușinez și sunt recunoscător.

Oricine se poate simți eșuat, zdrobit, un nimic. Însă are dreptul – și chiar simte de multe ori că are șansa – să se adreseze lui Hristos, Preasfintei, Sfinților și Îngerilor. Acest lucru îi umple de bucurie pe cei din jurul său, dar și pe el însuși. Așadar, devine un mesager către Împărăție, trăind în același timp nimicnicia, nulitatea, nereușita, nimicul lui. Un bunicuț vorbea cândva despre fertilitatea nimicului. Iar când va ajunge un mesager viu, fără să aibă nimic de zis de la sine, ci punându-le toate pe seama lui Hristos, se veselește în slava Lui fericită. Acolo au loc toți! Atunci acesta din urmă, ca o slugă lăsată să aștepte în salon, privește uimit și se bucurăși se mirăîmpreună cu ceilalți. Oricine-ai fi, este Cineva care te iubește, există o altă mică bucurie, infimă ca un nimic, care le biruiește pe toate, chiar și moartea. Eșecurile mele sunt cel dintâi material cu care să lucrez în mine însumi. Atunci toate îmi ies bine. L-am auzit pe cineva spunând că în această situație, o vrednicie care-mi va fi dată va fi experiată ca un nou eșec, adică material de lucru pentru mine însumi...