„Curajul de a mă avânta în lumea picturii și a metaforelor literare a fost cules din fiecare floare, scoică, ori val de mare, cărora le-am dat sărutul retinei mele ca pe o pecete a eternității. Am ajuns la artă, probabil, căutând un orgasm intelectual care să mă pună în contact cu întregul adevăr pe care-l pot accepta numai din postura de accident particular dezvoltat într-un destin alternativ.

Cititorul meu trebuie să fie atras într-un culoar metaforic capitonat, circulând prin dreptul unor oglinzi în care se va vedea pe sine alături de mine, împărțind foamea, setea, nesomnul, revolta și jocul tandru al apropierii, încercând să descoperim împreună scânteia care ne umanizează, atipicul ciudățeniei care ne face asemănători, inventând o nouă potrivire.

Orice pictură de-a mea trebuie să se constituie parte a acelui paravan optic pe care eu îl interpun între viață și moarte; un orizont de tensiune, șanț de apărare vertical prin care poți să cutreieri neînfricat, alegând cărarea care te face vizibil într-o lume invizibilă, sau invers.”

Tiberiu Cercel