Figură reprezentativă a filosofiei juridice românești din perioada interbelică, Mircea Djuvara (1886‑1944) a fost profesor de Drept și Enciclopedia filosofică a dreptului la Facultatea de Drept din București (1920‑1944). Consecvent ideii de drept rațional, el mărturisește că face, pe calea dreptului, o nouă introducere la Kant, la un Kant trecut prin Fichte și Hegel, adaptat temelor științei contemporane.
Fundamentul întregii construcții filosofico‑juridice a lui Mircea Djuvara îl constituie tocmai distincția pe care o face între dreptul rațional și cel pozitiv. Dreptul, ca și oricare altă disciplină noologică, nu poate fi înțeles în temeiurile și rosturile sale adânci, decât în cadrul unei largi și profunde considerări filosofice.
Filosoful Mircea Djuvara a elaborat o nouă tabelă a categoriilor filosofico‑juridice sporind „nelimitat numărul categoriilor, dizolvând în complexe de relații și instaurând un fel de omniprezență a rațiunii, creatoare atât a formei cât și a materiei cunoștințelor”. Alături de categoriile filosofice, el a elaborat și o clasificare a științelor depășind în multe privințe ierarhia științelor realizată de Auguste Comte.
Mircea Djuvara rămâne în istoria filosofiei românești ca „uno dei grandi pensatori contem-poranei nel campo della filosofia giuridica” [unul dintre cei mai mari gânditori contemporani în domeniul filosofiei dreptului], cum bine l‑a caracterizat filosoful italian Georgio Del Vecchio.