Poezia lui Nicolae Turtureanu ar putea semăna cu un fotoliu în care ai vrea să te tolănești, știind foarte bine că odihna cu care te învăluie are în ea amintiri triste, o suferință ascunsă într-un scârțâit moale, ceea ce îl face cu atât mai tandru și atașant. Revizitând bonom și paștișând poezia modernistă a lui Topîrceanu, Pillat sau Nichita Stănescu, Nicolae Turtureanu își păstrează rezerva, independența, în numele unei intimități marcate de o criză discretă. Pudoarea în suferință este nota caracteristică a acestui moldovean ludic.

Doris MIRONESCU