Cautind desavirsirea

De proveniență slavă, în limba română, cuvîntul „săvîrșire” primește sensul de „sfîrșit” în vecinătatea cuvintelor „din viață”, un sens care se adaugă altora; în limba rusă, ca și în limba română, el poate să însemne și făptuire, facere, realizare, așadar, poate avea un sens opus morții, sfîrșitului. În semantica facerii și făptuirii se înscrie și soverșenstvo-desăvîrșire, adică ducerea facerii la perfecțiune. În acest context, moartea se poate concepe ca săvîrșirea vieții dar și ca punct dincolo de care creștinul așteaptă învierea, adică des-săvîrșirea.

În titlul cărții, termenul e folosit nu numai cu accepția creștină pe care i-o dă Tolstoi: de perfecționare a ființei proprii pe cale, în adevăr și în viață.

În contextul semantic al imaginarului pe care-l conturăm în cartea de față, se înscrie, cu egale drepturi, și sensul de propensiune a gîndirii, creației artistice și a făptuirii istorice spre o întrupare ideală, care, prin echilibru și prin ruptură sau explozie, are a da seama tocmai de dinamica funciară și de paradoxul prezenței umane în lume.

Livia COTORCEA