Ca fiinte sociale, insasi conditia de "a fi" realmente ceva ne solicita personalitatea in ansamblu, antrenata inca de la inceput prin libertatea jocului ca propedeutica in vederea devenirii ca fiinta angajata. Daca din aceasta perspectiva "joaca" presupune un grad de creativitate pornind de la imitatia adultului, necesara in formarea personalitatii, abia cand "joaca" este insusita ca joc, deci ca preocupare la nivelul constiintei, "cand finta transgreseaza biologicul, ca necesitate imediata si jocul devine expresie a facultatilor si energiilor eliberate ele se manifesta in superioritatea culturala. Acest nivel devine o necesitate a naturii redimensionate la nivelul constiintei colective" (Ioan Huizinga, Homo Ludens, ed Humanitas, Bucuresti, 2012).

Astfel perspectiva ludica face din realitate plaja culturii in conditiile nevoii de recreere a acestei realitati, intr-o permanenta competitie cu ea.