A exersa stiluri înseamnă a căuta formula potrivită. O anume secvență de viață, reală sau plauzibilă, o anumită idee, pot fi expuse în mai multe feluri – din perspective diverse, la persoana întâi sau la persoana a treia, sau, de ce nu, așa cum a experimentat romanul francez al Noului Val din anii ’60 ai secolului XX, la persoana a doua; la timpul trecut sau la timpul prezent; afirmativ sau interogativ; gazetărește sau „în povestaș” cum s‑ar zice; etc. etc.

Aș risca să spun că dintre toate „cheile”, în general una singură descuie poarta către reușită.

Ceea ce se învață cel mai anevoie cred că este cum creezi starea de emoție a cititorului pornind de la propria emoție a scriitorului, filtrată non-emoțional, i.e. sub controlul „lămpiței de veghe” a rațiunii.