Furnicarul

Nu, ele nu mor niciodată, iată cum împânzesc pământul care le este dat, iată cum fac mereu şi mereu aceleaşi mişcări hotărâte, bruşte, uneori ezitante, şi iarăşi hotărâte, bruşte, ezitante; cum aşa-zisa lor degringoladă ascunde respectarea unui plan minuţios, moştenit, transmis fiecăreia prin codul genetic; cum se iveşte cu necesitate o iraţionalitate a muşuroiului, care se distribuie în mod egal membrilor lui, şi cum viaţa tuturor curge continuu, nu o viaţă neapărat vulcanică, eroică, ci una obişnuită, de zi cu zi, de ceas cu ceas, de clipă cu clipă, până la nesfârşire, de-a pururi…