În călătoria imaginară la Delphi îmi închipui că o am lângă mine pe Cristina, soția mea, arhitectă și pictoriță, care îmi deschide ochii asupra unor detalii arhitecturale ce-mi scapă și-mi explică evoluția stilurilor. Din când în când se oprește să facă schițe într-un caiet de desen pe care-l poartă pretutindeni în rucsăcelul agățat în spate. O aștept răbdător, îmi notez și eu în vremea asta, într-un carnețel cât o palmă, ce mai țin minte din ce văzusem, din ce-mi spusese, din ce citisem, cu aroganța că, odată întors acasă, voi scrie o carte cum n-a mai fost despre Delphi.

Stelian Țurlea