Volumul se doreşte o sondare din perspectiva filosofici oculte în universul shakespearian, autorul scoţând la lumină trimiterile divinului brit la magie, astrologie, chiromanţie, alchimie, ars prophetica şi, nu la urmă, la tradiţia iniţiatică a Occidentului, într-un cuvânt, la ceea ce numim azi filosofie ocultă.

Concluzia hermeneutului este că toate aceste trimiteri nu ţin doar de moda epocii elisabetane, ci au în centrul lor un cerc de poeţi nonconformişti care au făcut din celebrul compendiu al lui Agrippa, De occulta philosophia, un manual de studiu. Doar că tratatul acesta a cunoscut prima traducere integrală în limba engleză abia în 1651. Se pune atunci firesc întrebarea cum a putut Shakespeare, care a în­văţat puţină latină la şcoala elementară din Stratford, neterminată nici aceasta, să cunoască atât de bine limba lui Ovidius încât să împrumute idei şi personaje din tratatul scris într-o doctă latină de filosoful german?

Răspunsul îl aşază pe autor în tabăra celor care cred cu tărie că sub numele lui Shakespeare a trăit şi a scris un alt autor. Acesta trebuie să fi fost un foarte bun traducător din latină şi un strălucit ocultist. Cine putea fi acesta? Încă de pe copertă, cartea oferă un răspuns.