Femei in terapie

Ce le determină pe femei să se autodevalorizeze? Care este semnificația stereotipurilor rolurilor de gen? Femeile pot fi doar dependente și pasive? Cat de multă frică trezește furia feminină? Harriet Lerner consideră că, alături de aspectele ce țin de dinamica individuală, este important să ajutăm femeile să-și vadă problemele și comportamentul și din perspectiva factorilor familiali și culturali care le împiedică diferențierea sinelui, și afectează capacitatea lor de a iubi și de a munci. Abordând miturile legate de personalitatea femeilor din perspectiva teoriei feministe și a teoriei sistemelor familiale, autoarea ilustrează modul în care practica terapeutică tradițională poate fi transformată, și le oferă terapeuților posibilitatea de a înțelege mai bine femeile pe care le întâlnesc în cabinet.

Harriet Lerner este profesor la Karl Menninger School of Psychiatry și psiholog clinician în cadrul Clinicii Menninger din Topeka. A scris numeroase lucrări despre psihologia femeilor și relațiile de familie.

În comparație cu eroii bărbați, care luptă și chiar își dau viața pentru lucrurile în care cred, femeia furioasă și agresivă ar putea într-adevăr să ne producă tuturor dezgust. Dar care sunt imaginile care ni se formează în minte? Femeia care „urăște bărbații”, plină de invidie, castratoare, descărcându-și mânia și resentimentele față de bărbați? Casnica pasiv-agresivă și dușmănoasă care își domină și controlează soțul din umbră? Femeia infantilă, irațională, iute la mânie, care aruncă cu farfurii și tigăi prin bucătărie și se comportă mereu ca o nenorocită isterică? Aceste imagini familiare sunt mai mult decât stereotipuri crude și sexiste. Sunt de fapt poziții nevrotice adoptate de femei reale atunci când presiunile intrapsihice și culturale se combină pentru a inhiba exprimarea directă și adecvată a furiei și protestului legitime.

Harriet Lerner

O veche zicală din popor spune că „Un fiu rămâne un fiu până își ia o nevastă; o fiică îți rămâne fiică pentru tot restul vieții ei”. Deși acest citat reflectă apropierea particulară dintre mame și fiicele lor, sugerează și mai marea dificultate întâmpinată de fiică în a-și declara independența de mama sa. Propria-mi experiență clinică m-a convins că sarcina de a-ți declara separarea și diferențierea de mamă este una relativ mai dificilă pentru fată. Fata, în special, este cea care poate resimți inconștient pașii înspre autonomie ca fiind periculoși, de vreme ce a fi separată și întreagă în afara mamei constituie o lipsă de loialitate și o trădare a relației dintre ele.

Harriet Lerner