Ce faci când ești amărât,

supărat și mohorât,

iară gura nu-ți mai tace

și mâncarea nu-ți mai place?

E un leac, vezi, pentru toate:

să lași lumea ta în spate,

umblând cu picior voios,

când călare, când pe jos,

spre Ținutul de Poveste,

că-nainte mult mai este,

căutând azi și mâine,

unde-i cea mai dulce pâine.

Și te-oi întâlni, măi, frate,

cu povești nenumărate,

ce te-or învăța, pe rând,

cum să nu mai fii flămând,

sorbind dulce înțelepciune

de prin basmele bătrâne.

Tot trudind așa, din greu,

săpând țarina mereu,

cu har de la Dumnezeu,

sămânța va încolți,

iar grâul va răsări

și-l vei duce în spinare,

până la moara ce mare.

Apoi, făină curată

o vei vărsa în covată,

pâinea o vei frământa,

la cuptor o vei băga,

dar pâine nu vei mânca,

ci mai dulce decât ea

dragostea o vei afla!