Silviu Dachin e un poet a cărui sensibilitate, în întâlnirile cu cotidianitățile, găsește mai degrabă
atitudinea ironică. Deambulările sale prin cotidian îl conduc, adesea, spre locuri, întâmplări dramatice. Poemele sale se nasc în urma acestor întâlniri. În loc să plângă, poeziile sale preferă notația, adesea, vizitată de cinisme. Dar cinicul e o mască a unui suflet hipersensibil, ce optează pentru austeritatea expresiei, în defavoarea unor sentimentalisme neproductive poetic. În versurile sale, dramele nu primesc accente clamoroase, ci sunt reținute de o conștiință poetică al cărei plâns lăuntric abia se aude în pliurile ironiei. Un poet de care se va auzi.

Aurel Pantea