Crima perfecta. Prizonieri in propria lumina

Romanul “Crimă perfectă”, însoțit de un subtitlu, oarecum lămuritor, inclusiv pentru „Anno Domini 2014”, suscită interes încă de la contactul cu coperta.
Ancheta descoperă în cele din urmă adevăratul făptaș al crimei. Atunci “perfecțiunea crimei” trebuie căutată în altă parte și, cred că nu întâmplător, pe copertă, titlul e scris între ghilimele.
Poate are legătură cu „Iubește și fă ce vrei”, care e notat, dar cu o importantă precizare, pe chiar prima pagină a cărții despre care vorbim.
Sfântul Augustin, ca Părinte al Bisericii și filozof creștin, subînțelegea iubirea de Dumnezeu, pentru că numai atunci ești liber să faci ce vrei, adică Binele din morala creștină.
Dar să nu mă îndepărtez de cel puțin doua lucruri. Mai întăi, în intenție și într-o bună parte, cartea e un roman, dar care nu poate fi încadrat cert în acest gen literar.
De altfel, în aproape toată literatura postmodernă granițele dintre genurile literare clasice sunt tot mai laxe, cu efecte în plan stilistic, dar și în raportul dintre scriitor și personajele sale, sau cu cititorul.