Arcasul fara arc. Povesti, pilde si vorbe de duh din China, Japonia si Coreea

„Plăcerea lecturii acestui volum va veni din confruntarea cititorului cu simplitatea în forma ei cea mai rafinată. Cum se poate ca atât de puţine cuvinte să spună atât de mult? se va întreba cititorul. Nimic nu e mai greu decât să obţii epura lumii reducând vastitatea ei la dimensiunile unui bob de înţelepciune. Sfatul de viaţă oferit fără pedanterie, calmul și siguranţa cu care maestrul își conduce interlocutorul până la punctul iluminării, radiografierea subtilă a firii umane, tenacitatea cu care voinţa e cultivată până acolo unde spiritul ajunge să înfrângă legea naturii, estomparea raportului realitate–vis, care generează naraţiuni construite pe efectul mise en abîme, umorul rafinat, fabula sofisticată, povești ca Arcașul fără arc și Cocorul serii, pe care cine le citește nu le mai uită niciodată – toate aceste pagini minunate m-au făcut fericit la gândul că, traducându-le, pot să le pun și la îndemâna altora.“ — ŞTEFAN LIICEANU

Ji Chang l-a întrebat pe Gan Ying unde îi este arcul.

― Arc? Ce arc? a răspuns bătrânul maestru râzând. Atâta timp cât ai nevoie de arc și de săgeată încă tragi cu arcul. Când tragi cu arcul fără arc, nu ai nevoie nici de arc, nici de săgeată. Tocmai atunci, în înaltul cerului se rotea în zbor lin un uliu. Era atât de departe, încât părea a fi doar o sămânţă de susan. Gan Ying l-a privit un timp, apoi l-a ochit, făcând gestul de a pune o săgeată în arc. Numai că nu avea nici arc și nici săgeată. Pe urmă a întins arcul nevăzut la maximum, ca o lună plină, și, deodată, a slobozit săgeata, și ea nevăzută. Fulgerat, uliul nici măcar nu a mai apucat să zvâcnească din aripi și a căzut ca o piatră din cer. Ji Chang a rămas trăsnit. Pentru prima oară a văzut cu ochii lui măiestria desăvârșită a trasului cu arcul. — Arcașul fără arc

Pe copertă: Koyama Shokei, Peisaj de iarnă (detaliu), cca 1890