Cartea cuprinde amintiri despre viaţa şi învăţăturile unui om care a trăit din pruncie între suferinţă şi har: copil orfan, crescut de o bunică săracă, student eminent dar sărman, dormind pe băncile Gării de Nord, ctitor al uneia dintre cele mai mari biserici din capitală, misionar şi duhovnic ales, a fost condamnat în 1954 de regimul comunist la 8 ani de închisoare, urmaţi de 2 ani de exil în Bărăgan.

După 10 ani de suferinţă, bătrân şi bolnav, a luat viaţa de la capăt, întemeind o adevărată oază duhovnicească la Biserica Sapienţei din Bucureşti. Dar lumina ce strălucea în bezna ateistă trebuia stinsă şi Părintele, la ordinul Securităţii, a murit în urma unei „operaţii nereuşite”, pe 23 octombrie 1975.