Prin reeducare s-a încercat să se “recreeze” ființa umană (omul nou) în mod bestial. Reeducarea includea dezicerea reeducatului de familie, prieteni, Dumnezeu, valori morale, adică dezumanizarea lui, supunerea lui totală față de autorități, pentru ca apoi să devină el însuși un “reeducator.”

Reeducare continuă azi la scară globală prin mijlocirea rețelelor sociale. Ceea ce nu s-a reușit prin tortură și regim de detenție se reușește prin mijlocirea internetului, care provoacă o obediență incredibilă atunci când e vorba de demolarea valorilor creștine, de dărâmarea credinței în Dumnezeu și a dragostei de semeni.

Puterea autorității nu rezidă doar în capacitatea acesteia de a determina societatea să-i urmeze regulile anticreștine (prin represiune, ca în experimentul Pitești sau doar prin frică, ca în experimentul Covid 19), ci mai ales de măsura în care aceasta reușește să redefinească realitatea percepută de anumiți indivizi, conform unui program prestabilit (vezi „corectitudinea politică”, „marea resetare” și „noua normalitate”).